Bateriile care ți-ar putea oferi telefoane mai ieftine și mai bune
Bateriile pentru telefoane din prezent sunt bazate pe litiu, însă există și alte variante pe care ne-am putea baza pentru smartphone-urile de toate zilele.
Chongwu Zhou este profesor de inginerie electrică la USC Viterbi School of Engineering, iar momentan acesta se ocupă de crearea unor baterii mai ieftine și mai prietenoase cu mediul. Pentru a realiza asta, Zhou lucrează cu sodiu, unul din elementele care compun sarea de bucătărie.
Bateriile din prezent, bazate pe litiu, ar putea fi înlocuite cu cele bazate pe sodiu în viitor, dar momentan există o problemă. Tehnologia curentă stochează ionii de litiu în grafit, însă ionii de sodiu sunt prea mari pentru a putea fi stocați astfel.
Zhou și doctorandul Yihang Liu au încercat să descopere o metodă mai bună de stocare a sodiului. Au aranjat fosfor roșu pe straturi de grafen, iar rezultatul este impresionant: fâșii ondulate de ”nanopuncte” care pot stoca și elibera ioni de sodiu. În termeni practici, bateriile sodiu-ion ar putea deveni realitate.
Sodiul are mai multe avantaje față de litiu, începând cu faptul că e mult mai curat și mai prietenos cu mediul. În plus, e și mai ieftin de obținut decât litiul, care trebuie minat. ”Imaginează-ți că poți să mergi la ocean, la câțiva kilometri distanță de aici, și să iei toată sarea de care ai nevoie pentru a produce baterii pentru toate telefoanele din lume”, spune Liu.
Un alt mare avantaj al bateriei sodiu-ion este că poate fi încărcată până la 50% în doar două minute. Mai avem însă de așteptat până să vedem aceste baterii: Zhou și echipa sa lucrează la moduri prin care să sporească performanțele și durata de viață a bateriilor.